Volkswagen T-Roc, primele informatii si fotografii ale noului SUV

0
10719

Ca parte a celei mai mari ofensive de noi modele din istoria sa, Volkswagen a anuntat primele detalii si a publicat primele fotografii oficiale cu al patrulea SUV din gama sa: noul Volkswagen T-Roc. Acesta se alatura modelelor Tiguan, Tiguan Allspace si Touareg, aducand un suflu nou, proaspat, sub aspectul persnalizarii, al digitalizarii, al conectivitatii si al design-ului.

Venit mult mai tarziu la masa bogata oferita de piata in crestere exploziva a modelelor de tip SUV, estimata a se dubla in marime in decada urmatoare, Volkswagen incearca sa recupereze timpul pierdut si dupa lansarile de succes ale lui Tiguan si ale derivatului sau mai spatios, cu pana la 7 locuri, botezat Tiguan Allspace, lanseaza prin Volkswagen T-Roc un model mai compact in piata de SUV-uri. E vorba de un model apropiat ca dimensiuni de Nissan Qashqai si care combina lungimea, latimea si spatiul interior similare cu cele ale unui Volkswagen Golf cu inaltimea si garda la sol a unui model de tip SUV si adauga noi detalii de customizare si personalizare, T-Roc fiind primul SUV Volkswagen care poate fi comandat cu plafon in culoare contrastanta fata de cea a caroseriei (incluzand montantii A si carcasele oglinzilor exterioare). De asemenea, noul T-Roc nu e strain nici de Audi Q2, de care este apropiat ca dimensiuni dar cu care imparte si elemente ale platformei tehnice.

Din punct de vedere al design-ului, noul Volkswagen T-Roc aduce o serie de elemente mai indraznete decat ne-au obisnuit SUV-urile VW, de regula mai conservatoare: grila radiatorului larga, integrata cu farurile, care au o semnatura luminoasa noua, liniile cromate complete care imbraca si grila radiatorului si farurile in partea de sus si de jos a acestora, linia laterala elongata marcata de elementul de crom lateral care sugereaza linia unui Coupe sau arcele bombate de deasupra rotilor din spate, completate de trim-ul negru specific unui model cu valente off-road.

Interiorul este si el adapta design-ului exterior, cu un aspect robust specific unui SUV si un tratament modern al suprafetelor, combinat cu posibilitatea de a avea elemente ale interiorului in culori asortate cu exteriorul caroseriei, care sa inveseleasca si de dea un aer tineresc interorului. Ecranul Active Info Display este disponibil optional in locul clasicelor cadrane de bord si in combinatie cu noile sisteme de “infotainment” creaza un ansamblu interactiv, modern al tabloului de bord. O gama larga de servicii moderne si interactive pot fi utilizate prin intermediul telefoanelor mobile inteligente sau a Volkswagen Car Net. Volkswagen ofera de asemenea pentru noul T-Roc pachetul “Security & Service” (inclusiv Emergency Service, Automatic Accident Notification si Roadside Assistance).

Noul T-Roc este pozitionat in segmentul imediat inferior lui VW Tiguan si asemanator acestuia si modelelor VW Atlas/Teramont (destinate pietei americane si chineze), se bazeaza pe arhitectura modulara MQB. Daca toate cele 5 locuri sunt ocupate, spatiul de bagaje pana la punctul de sus al spatarului banchetei din spate totalizeaza 445 litri. Bancheta spate poate fi fractionata intr-un raport 60/40, oferind un spatiu de bagaje de pana la 1.290 litri. Sunt valori foarte bune pentru un SUV din aceasta clasa.

Versiunea de baza, botezata ‘T-Roc‘ este echipata standard cu sisteme high-tech precum Front Assist cu City Emergency Braking si Pedestrian Monitoring, Automatic Post-Collision Braking System si sistemul de mentinere a benzii de rulare Lane Assist. De asemenea, echiparea standard cuprinde elemente precum aerul conditionat, sistemul de infotainment Composition Colour, stopuri cu tehnologie LED si lumini de zi cu LED.

Mai sus de versiunea de baza, Volkswagen va oferi doua versiuni de echipare sau linii superioare, alternative, la preturi similare, botezate ‘Sport‘ si ‘Style‘. In vreme ce T-Roc ‘Style’ este caracterizat de elementele de interior disponibile in patru culori, accentul in cazul lui T-Roc ‘Sport’ este pus pe elemente cum ar fi scaunele sport confort oferite standard.

Pe langa dotarile de asistenta deja mentionate mai sus, noul SUV poate fi configurat optional cu alte zece sisteme de asistenta a soferului, incluzand Adaptive Cruise Control (ACC), camera de recul Rear View, sistemu de asistenta la schimbarea benzii incluzand Rear Traffic Alert, Blind Spot Monitor, sistemul de pastrare a benzii Lane Assist, Park Assist incluzand functia de parcare automata, Traffic Jam Assist si Emergency Assist. In plus, noul T-Roc poate fi adaptat la preferintele soferului printr-o serie de alte sisteme precum sasiul adaptiv Adaptive Chassis Control DCC, directia progresiva, operarea electrica a hayonului sau sistemul de pornire fara cheie Keyless Access.

Ca si modelul mai mare, VW Tiguan, noul VW T-Roc poate fi oferit cu o gama larga de motoare eficiente turbo si anume trei motoare pe benzina (TSI) si trei motoare diesel (TDI).

Motoarele pe benzina sunt:

  • 1.0 TSI de 115 CP, disponibil cu tractiune fata si cutie de viteze manuala in 6 trepte
  • 1.5 TSI de 150 CP, disponibil in trei variante: cu tractiune fata si cutie manuala in 6 trepte, cu tractiune fata si cutie DSG cu 7 trepte sau cu tractiune integrala 4Motion si cutie DSG cu 7 trepte
  • 2.0 TSI de 190 CP, disponibil numai cu tractiune integrala 4Motion si cutie DSG cu 7 trepte

Fanii motoarelor diesel vor avea de ales între următoarele versiuni:

  • 1.6 TDI de 115 CP, disponibil cu tractiune fata si cutie de viteze manuala cu 6 trepte
  • 2.0 TDI de 150 CP, disponibil in patru variante: cu tractiune fata si cutie manuala cu 6 trepte, cu tractiune integrala 4Motion si cutie manuala in 6 trepte, cu tractiune fata si cutie DSG cu 7 trepte si cu tractiune integrala 4Motion si cutie DSG cu 7 trepte
  • 2.0 TSI de 190 de CP, disponibila numai cu tractiune integrala 4Motion si cutie DSG cu 7 trepte

Pretul de pornire pentru noul Volkswagen T-Roc in piata in Germania va fi de aproximativ 20.000 EUR. Lansarea vanzarilor pe piata europeana se va face incepand cu luna noiembrie 2017.