BMW X1 xDrive20d versus Mercedes GLA 220 CDI 4Matic

0
2728

Intro

Am repetat-o de multe ori si totusi nu am spus-o de ajuns: singura speranta de crestere in piata auto actuala pe care pariaza toti producatorii o reprezinta modelele de tip crossover si SUV. Lansate mai intii ca niste variante mai putin utilitare ale modelelor 4×4 pure si dure, SUV-urile si crossoverele au evoluat permanent in directia reducerii diferentelor fata de berlinele si breakurile conventionale sub aspectul comportamentului, al performantelor si costurilor de operare, si au inceput sa fie declinate in formaturi tot mai compacte si mai variate. Mercedes-Benz face un pas inca mai departe,  lansand prin noul model GLA ceea ce putem sa consideram un SUV sau mai degraba un crossover de generatia a treia, adica un model care pastreaza doar avantajele unei garde la sol marite si al tractiunii integrale dar arata, se conduce, si se simte la volan precum o berlina conventionala.

Reteta nu e complet noua, BMW incercind ceva relativ similar de ceva vreme prin modelul BMW X1, dar parca bavarezii nu au avut curajul celor de la Mercedes in privinta infatisarii modelului lor crossover compact, si anume intrazneala de a face un crossover care arata ca o berlina compacta si in care sa stai la volan mai jos decat intr-un Logan.  

Din aceasta perspectiva, am fost curiosi sa testam noul Mercedes GLA220 CDI 4Matic si sa il comparam cu rivalul sau bavarez, BMW X1 xDrive20d, iar importatorii celor doua marci ne-au facilitat aceasta comparatie punindu-ne cu generozitate la dispozitie cele doua modele.

Exterior

IMG_0705

Lansat in 2009 si beneficiar al unui facelift in 2012, BMW X1 este la ora actuala unul din modelele veterane ale gamei BMW, si acest lucru este vizibil inca de la exterior, unde avem de-a face cu un design destul de banal si diferit de semnaturile stilistice ale celor mai recente creatii bavareze. Totusi, farurile cu angel eyes si fata agresiva, cu “rinichii” dubli de mari dimensiuni indica in mod clar faptul ca avem de-a face cu un model al marcii bavareze. Aceasta parte frontala dinamica se continua cu un profil lateral si o linie a spatelui elegante, dar putin spectaculoase. Facelift-ul (Life Cycle Improvement – LCI in limbajul BMW) din 2012 a adus, in linia specifica marcii bavarez, doar modificari minore la exterior si anume noi faruri cu angel eyes cu lumina rece, stopuri usor modificate precum si  spoilere fata si spate noi.

Spre deosebire de rivalul sau de-o zi, BMW X1 (dar si de alti competitori precum Audi Q3 sau Range Rover Evoque), Mercedes GLA arata, se comporta si se simte ca un model compact de tip hatchback inaltat, pe “tocuri”. Aceasta impresie nu este de altfel departe de adevar, GLA-ul fiind construit pe aceeasi platforma compacta cu tractiune fata (si optional 4Matic) pe care o utilizeaza si A-Class, B-Class si CLA. Desi nici un element de caroserie nu este comun cu A-Class, totusi silueta generala cu farurile mari, grila generoasa si linia curbata a acoperisului si portierelor striga cum-nu-se-poate mai tare inrudirea cu A-Class, element sustinut de altfel si de inaltimea redusa – practic cu cel 1.494 mm, Mercedes GLK este cu minimum 5-10 cm mai joasa decit principalii sai rivali. Prin aceasta abordare, inaltimea mai mica a permis o aerodinamica mai buna si o masa mai redusa, cu o suprafata frontala mai compacta, toate acestea implicind in teorie (vom vedea mai jos de ce spunem in teorie) un consum mai mic. Desi apreciem factorul de noutate si dinamism al design-ului in concordanta cu cele mai recente realizari Mercedes, parca am fi apreciat un design totusi ceva mai diferentiat fata de modelul compact A-Class.  Cea mai reusita este partea din spate, unde consideram ca linia de design este mai frumoasa decat in cazul lui A-Class. Parca amintindu-si ca totusi a vrut sa creeze un model crossover, Mercedes a adaugat anumite detalii cu tenta offroad lui GLA, cum ar fi ornamentele spoilerelor si barele de acoperis, detalii mai pronuntat orientate offroad decit accesoriile similare de personalizare oferite de BMW X1. In cazul modelelor testate, aspectul exterior era completat de prezenta pachetelor speciale M (pentru BMW X1) si respectiv Edition 1 (in cazul lui Mercedes GLA). 

La capitolul design, consideram ca prospetimea si dinamismul GLA-ului are castig de cauza in fata liniei clasice a lui BMW X1 care nu este cel mai frumos model al bavarezilor si care incepe sa arate putin efectele patinei timpului in asteptarea noii generatii programate pentru 2016.

InteriorIMG_2512

 

Comparatia la interior continua, din punct de vedere al design-ului, tema inceputa la comparatia design-ului exterior. BMW X1 este, alaturi de BMW Z3, ultimul model ramas in gama BMW bazat pe hardware-ul interior si exterior al platformei fostei generatii Seria 3 E90, ceea ce se vede atit prin blocul de instrumente si comenzi de pe consola centrala cit si prin diverse elemente, comenzi si detalii de design la interior. Ergonomia sistemului iDrive este, ca de obicei, excelenta, logica, clara si permitind o plansa de bord structurata aerisit, cu un numar rezonabil de butoane si comenzi. Finisarea si asamblarea sunt bune, dar ascund unele plastice tari in zonele mai putin vizibile in vreme ce spatiile de depozitare sunt limitate. Spatiul interior este suficient pentru 4 adulti, semnificativ mai generos decit in cazul lui Mercedes GLA dar chiar si a lui Mercedes GLK. Prezenta tunelului median poate incomoda un al cincilea pasager in centru spate. Pozitia la volan este foarte sportiva, putind fi reglata pe placul oricarui sofer si fiind foarte apropiata de cea dintr-o limuzina a marcii bavareze. Portbagajul este suficient de incapator si de practic datorita formelor regulate si marginii joase de incarcare, desi pe hirtie capacitatea poate parea destul de mica (420 litri). Vizibilitatea este buna, lucru sustinut atit de prezenta unui al treilea geam lateral generos cit si de oglinzile retrovizoare de mari dimensiuni.

IMG_2490

Interiorul lui Mercedes GLA se prezinta cu o plansa de bord identica cu cea de la A-Class, de inspiratie provenita de la Mercedes SLS AMG. Avem de-a face cu cadrane rotunde de inspiratie sportiva, o linie curbata in forma de val a plansei de bord si un display de tip tableta pentru sistemul Command, display care pare adaugat ulterior pe bord dupa conceperea design-ului general. E o solutie pe care apreciem ca Mercedes ar fi putut sa o gindeasca mai bine, dar care din pacate devine generalizata pe noile modele Mercedes, fiind regasita de exemplu si pe noul C-Class. In plus, marginile largi ale display-ului si rezolutia acestuia par putin demodate. Finisarea generala si materialele folosite sunt o idee mai bune decit in cazul lui BMW X1, impresia generala de masina scumpa si rafinata nefiind stirbita decit de integrarea stingace a display-ului sistemului Command. Totusi, in partile mai putin vizibile ale plansei de bord mai regasim si plastice mai ieftine, semn ca avem de-a face cu un model mai apropiat de baza gamei Mercedes. Cu toate astea, impresia de calitate generala este superioara celei din interiorul modelului bavarez.  Sistemul Command concureaza cu succes iDrive, desi meniul acestuia din urma si shortcut keys-urile din jurul controllerului ni s-au parut mai usor de folosit decit short keys-urile plasate pe consola centrala la Command. Logica generala de utilizare si rezolutie a ecranului sistemului Command disponibil pe GLA incepe sa isi arate virsta in fata ofertei de la BMW (trebuie sa mentionam ca noul Mercedes C-Class a inaugurat o noua versiune a sistemului Command). Ca la mai toate modelele recente Mercedes, maneta cutiei de viteze automate se afla pe coloana de directie, ceea ce elibereaza spatiul util de pe consola centrala dar necesita o minima adaptare in utilizare.

Spatiul interior este insa mai restrins decit cel disponibil in BMW X1, dar mai generos pentru locurile din spate decat in cazul lui A-Class, in cazul careia un pasager corpolent precum subsemnatul trebuie sa faca eforturi de contorsionist pentru a lua loc in spatele unui sofer la fel de corpolent. Portbagajul este semnificativ mai mare decit la A-Class, avind pe hirtie o valoare egala cu cea de la BMW X1 (421 litri) desi cel de la rivalul bavarez pare in utilizare mai generos. Ceea ce nu are insa BMW X1 si are ca optiune Mercedes GLA este pachetul optional Load Compartiment prin care spatarul banchetei se poate aduce intr-o pozitie aproape verticala, suplimentând capacitatea portbagajului pina la 481 litri.  Pozitia la volan este practic similara cu cea dintr-un hatchback compact, ceea ce anuleaza practic unul din avantajele apreciate la modelele de tip crossover si SUV. In fapt, datorita montantilor frontali masivi, a liniei laterale inalte si a parbrizului masiv, senzatia la volan este una de “cazemata” similara celei din A-Class, astfel incit capitolul vizibilitate nu este unul foarte favorabil, aspect intarit si de montantii spate destul de masivi si luneta relativ mica. In plus, unele detalii de ergonomie lasa putin de dorit fata de concurentul BMW X1 (de exemplu multitudinea de butoane de pe consola centrala fara iluminare nocturna sau butonul S al cutiei de viteze plasat pe consola centrala a bordului).

IMG_2288

Concluzionind, la capitolul Interior consideram ca BMW X1 cistiga cu un mic avantaj datorat spatiului util mai mare si ergonomiei ceva mai bune, insa pentru cine pune pe prim plan aspectele legate de design si finisare, Mercedes GLA poate fi oferta mai interesanta, lasind impresia de masina mai scumpa si mai rafinata la interior.

Dinamica

BMW X1 este un model pe care am avut ocazia sa il mai testam in trecut in mai multe rinduri (in versiune xDrive28i cu pachet M sau in versiune xDrive20d cu xLine). In comparativul de fata am avut la dispozitie versiunea echipata cu pachetul M, ceea ce inseamna, pe linga o serie de accesorii estetice pentru exterior si interior, prezenta jantelor pe 18 inci si suspensiilor sportive. In aceste conditii, masina ne-a impresionat (ca si in cazul lui xDrive28i in trecut) cu tinuta de drum excelenta, oferind un comportament foarte dinamic pe un drum virajat si in conditiile in care suspensiile, desi relativ dure, nu afecteaza confortul pina la un nivel care sa nu fie suportabil (fiind mai deranjante zgomotele percutante ale suspensiei pe un drum denivelat decit efectul asupra confortului in habitaclu). Acest comportament dinamic excelent este fara indoiala datorat si garzii la sol relativ mica, combinata cu centrul de greutate coborat, SAV-ul bavarez fiind lipsit de ruliu si ramind la fel de placut in sofat precum il stim, fiind probabil modelul de tip SUV cel mai apropiat in experienta de conducere de senzatiile unei limuzine sau hatchback.

IMG_2375

In rest, motorul de 2 litri diesel cu 184 CP si 380 Nm de cuplu pe care il cunoastem si din alte teste anterioare, fie tot pe BMW X1 sau pe BMW 320d, desi pe cale de a fi inlocuit de un nou motor diesel de 2 litri cu patru cilindri, se dovedeste inca foarte actual si inca unul din motoarele turbodiesel de 2 litri din topul productiilor auto actuale, cu singura exceptie a sunetului in functionare. Desi mai bine insonorizat pe X1 facelift decit pe X3-ul prefacelift,  totusi “rontaitul” specific motoarelor diesel in 4 cilindri este mai pronuntat decit in cazul celor mai rafinate turbodiesel-uri in 4 cilindri si mai pronuntat decit in cazul Mercedes-ului GLA 220 CDI 4 Matic. Acceleratiile si reprizele, in combinatie cu excelenta cutie Steptronic cu 8 trepte sunt fulminante, acest motor dovedindu-se mai mult decit suficient pentru BMW X1, in comparatie cu BMW-ul X3, datorita greutatii mai mici cu 140 kg fata de BMW X3 precum si aerodinamicii mai apropiata de un break sau hatchback. Reprizele sunt extrem de rapide iar depasirile se efectueaza in citeva secunde, ceea ce consideram ca e un factor de siguranta foarte important. Pachetul M include si directia electrica variabila Servotronic, care reactioneaza foarte rapid si care prezinta in cazul modelelor BMW si un minim feedback necesar pentru o conducere sportiva.

Mercedes GLA prezinte si el o tinuta de drum sigura si placuta, dar in spirit cu imaginea si specificul marcii, aceasta este setata mai mult pentru eficienta decit pentru dinamism si caracter sportiv. Noi am avut la test un model Edition 1, o editie speciala de lansare care cuprindea Jantele AMG pe 19 inci si de asemenea era echipat cu pachetul optional pentru dinamica la rulare (360 EUR) care cuprinde directia sport Direct Steer si suspensia cu garda la sol redusa cu 15 mm. In ciuda jantelor pe 19 inci, confortul la rulare s-a dovedit mai bun decit cel al lui BMW X1 echipat cu pachet M, Tinuta de drum pe un drum virajat este foarte sigura, desi ruliul este putin mai mare decit in cazul lui BMW X1 cu pachet M. Ruliul este insa minim si previzibil. Masina merge foarte precis pe trasa virajului dar rivalul bavarez pastreaza un avantaj de agilitate conferit de sistemul xDrive orientat spre propulsie.

IMG_2534

Fata de agregatul de 2 litri cu 184 CP de pe BMW X1, motorul de 2.2 litri de pe Mercedes GLA beneficiaza de o dubla supra-alimentare care in combinatie si cu avantajul de cilindree, se traduce intr-un cuplu motor mai mare (400 Nm) disponibil mai de jos din ture (1.400 turatii pe minut fata de 1.750 turatii pe minut). Totusi, in cazul lui BMW X1 excelenta cutie Steptronic cu 8 trepte reuseste sa compenseze prin reactiile sale imediate, fara sincope, valorile mai reduse de cuplu motor precum si turatia mai mare de cuplu maxim.

Motorul lui Mercedesa GLA este mai silentios si mai cultivat in functionare decit cel depe BMW X1, atit la relanti cit si in sarcina, fiind momente cind sunetul acestuia aminteste de un motor mai mare si cu mai multi cilindri.  Pentru modelele sale de pe platforma cu tractiune fata (si optional 4Matic), si anume A-Class, B-Class, CLA, si GLA, Mercedes foloseste cu cutie cu 7 trepte si dublu ambreiaj botezata 7G-DCT care se dovedeste mai ezitanta la retrogradare si decit Steptronic-ul de la BMW ca si decit cutia de viteze automata clasica de pe modelele Mercedes mai mari. Astfel, cutia schimba ceva mai lent, avind o ezitare la kick-down, fara insa ca acest aspect odata invatat sa prezinte vreo problema reala in reprize si depasiri, mai ales ca ezitarea poate fi evitata prin folosirea padelelor pentru schimbarea treptelor de pe volan.

Desi motorul de pe BMW X1, in ciuda cilindreei mai mici si prezentei unei singure turbine, pare mai alert datorita excelentei cutii Steptronic cu 8 trepte, in realitate, cifrele de acceleratii si reprize arata valori foarte apropiate (acceleratia 0-100 km/h in 8.0 secunde pentru BMW si 8.3 secunde pentru Mercedes, conform datelor declarate de producatori; reprize 80-120 km/h in kick-down in 6.1 secunde pentru BMW si 5.8 secunde pentru Mercedes conform masuratorilor colectate de confratii nostri de la zeperfs.com.

In final, la capitolul dinamica marcam o situatie de egalitate, balanta putind fi inclinata in functie de preferintele proprii pentru dinamica mai buna pe drumuri virajate si cutia mai rapida ale BMW-ului sau pentru functionarea cultivata si cuplul motor mare disponibil jos in ture al Mercedes-ului.

Buget

BMW X1 xDrive20d are un pret de pornire de lista de 29.600 EUR fara TVA (36.704 EUR cu TVA). Printre optionalele recomandate mentionam cutia automata Steptronic cu 8 trepte, care are un pret destul de piperat de 2.188 EUR cu TVA. Modelul BMW X1 xDrive20d testat de noi avea un pret de lista de aproape 52.000 EUR cu TVA, beneficiind de o lista intreaga de dotari optionale cuprinzind elementele de design interior si exterior specifice pachetului M, scaune incalzite, volan M imbracat in piele, sistem de navigatie Professional, sistem audio Professional, senzori de parcare fata si spate, pilot automat cu functie de frinare, comenzi pe volan, computer de bord, oglinzi centrala si laterale cu functie antiorbire auomata, senzor de ploaie, senzor de lumina, faruri xenon. O configuratie cu echipare satisfacatoare se poate realiza la un pret de aproximativ  36.500 EUR cu TVA avand in vedere faptul ca dealerii BMW ofera o reducere de 7.500 EUR pentru modelul BMW X1.

IMG_0738

Mercedes GLA 220 CDI 4Matic are un pret de pornire de 31.340 EUR fara TVA (38.862 EUR cu TVA), modelul fiind echipat standard cu cutia de viteze automata cu 7 trepte 7G-DCT (aceasta este echipament standard pe movelele 4Matic). Modelul testat de noi avea un pret de aproape 54.000 EUR cu TVA, fiind dotat foarte bogat inclusiv cu pachetul Edition 1, sistemul Command si o gramada de alte optionale. O configuratie cu echipare decenta duce la un pret de lista de aproximativ 43.000 EUR cu TVA, tinind cont si de reducerea de 2.000 EUR pe care dealerii Mercedes o ofera pentru Mercedes GLA

Asadar la pretul de achizitie, meciul este cistigat de BMW, datorita optionalelor mai ieftine si reducerilor mai semnificative practicate de dealerii marcii bavareze.

Consumul declarat de BMW pentru BMW X1 xDrive20d echipat cu cutie automata este de 6.1 litri/100 km in mediu urban, 5.1 litri/100 km in extraurban si 5.4 litri/100 km in ciclu mixt. In testul nostru cu BMW X1 xDrive20d noi am obtinut un consum care nu a depasit 10 litri/100 km nici in cazul unui parcurs in Bucuresti in conditii de aglomeratie si nici in cazul unui parcurs sportiv pe un traseu virajat. In conditiile unui mers mai linistit, valori de consum medii in utilizare mixta in jurul valorii de 8 litri/100 km sunt usor de obtinut, ceea ce e un rezultat excelent avind in vedere faptul ca in general am rulat destul de sportiv si foarte putin in modul Eco Pro.

La randul sau, Mercedes anunta pentru Mercedes GLA 220 CDI 4Matic un consum mediu de 5.9 litri/100 km in mediu urban, 4.4 litri/100 km in extraurban si 4.9 litri/100 km in ciclu mixt. In testul nostru, consumul mediu inregistrat a fost de 9.7 litri/100 km in conditii de trafic urban aglomerat si respectiv trasee extraurbane parcurse destul de rapid, cu un varf de 11.5 litri/100 km in trafic urban aglomerat sau daca se ruleaza sustinut la viteze mari. In ambele cazuri valoarea buna consumului este ajutata de existenta sistemelor de tip Stop-Start, ca parte a pachetelor de tehnologii orientate spre reducerea consumului si a poluarii (botezate EfficientDynamics la BMW si BLUEEfficiency la Mercedes).

IMG_0690

La capitolul garantie, ambele marci ofera o garantie de 2 ani fara limita de km, aceasta putind fi extinsa, prin intermediul unor pachete de garantie extinsa flexibile, atit la BMW cit si la Mercedes, cu preturi mai convenabile in cazul producatorului din Stuttgart. Totusi, BMW ofera gratuit pachetul BMW Service Inclusivecare cuprinde 5 ani de verificari si revizii in service-urile marcii si intretinere gratuita (schimbarea uleiului de motor, inclusiv a filtrului, inlocuirea filtrului de aer, a microfiltrului, a bujiilor si lichidului de frina). La Mercedes, exista o serie de pachete de revizii contra cost.

Avind in vedere toate elementele de mai sus, meciul la categoria buget este cistigat de BMW X1 datorita consumului mai mic in realitate, pretului mai mic al optionalelor, discounturilor mai importante, impozitului mai redus (cilindree 2 litri fata de 2.2 litri) precum si avantajului dat de pachetul BMW Service Inclusive.

Verdict

4.5-stars-out-of-5

BMW X1 xDrive20d 

BMW X1 este modelul de tip SUV a carui conducere este cea mai apropiata de pilotarea unei limuzine sau a unui break/hatchback, rezultat obtinut prin combinatia intre dinamica specifica BMW, garda la sol si inaltimea limitata si gabaritul redus. Este alegerea rationala in Romania daca te gindesti la un BMW Seria 3 dar vrei sa beneficiezi de avantajul unei garzi la sol mai mari si a unei pozitii la sol mai inalte. SAV-ul bavarez isi pastreaza astfel dezirabilitatea ca vehicul dinamic si compact, in zona premium, si ca poarta de intrare spre lumea modelelor X de la BMW, cu toate ca hardware-ul fostei Serii 3 E90 este vizibil in anumite detalii, mai putin moderne decit cele ale celor mai recente modele BMW, insa prezenta acestui hardware probat este pe de alta parte o garantie a fiabilitatii. In final, BMW X1 xDrive20d primeste de la noi primeste de la noi 4 stele si jumate din totalul de 5 stele posibile.

PLUS - garajul.ro sportivitate (motor si cutie foarte bune, tinuta de drum sportiva), aspecte practice si de ergonomie, consum redus

MINUS garajul.ro suspensia destul de rigida, portbagaj doar mediu, garda redusa la sol 

4.5-stars-out-of-5

Mercedes GLA 220 CDI 4Matic este un cross-over confortabil, destul de practic, cu un interior de calitate, dar nici nu se simte si nici nu arata ca un SUV autentic, iar rivalul sau BMW X1 se dovedeste a fi mai practic. Mercedes GLA pare sa fie un Mercedes A-Class “pe tocuri” iar fata de acesta ofera o tinuta de drum mai confortabila si un portbagaj mai spatios. Sistemul 4×4 este suficient de performant si combinat cu garda la sol marita, poate oferi performante in off-road usor si mediu suficiente. Totusi, pozitia la volan este departe de pozitia dominanta, inaltata, preferata la modelele de tip SUV. Datorita in principal design-ului interior si exterior si functionarii rafinate, Mercedes primeste si el de la noi 4.5 stele din totalul de 5 posibile.

PLUS - garajul.ro motorizare rafinata, design general si finisaje interior, compromisul suspensiei

MINUS garajul.ro spatiu pentru locurile spate, ergonomia sistemului multimedia,  design prea putin diferentiat fata de A-Class.

In final, dincolo de scorurile egale in sistemul de punctare pe care il practicam, acest test comparativ este cistigat cu o minima diferenta de BMW X1 xDrive20d care este oferta mai rationala, mai dinamica, mai economicoasa, mai ergonomica si mai spatioasa. Mercedes GLA 220 CDI 4Matic poate fi insa preferat de cineva care pune pret in primul rind pe design-ul mai modern, pe interiorul mai rafinat, de inspiratie Mercedes SLS, pe functionarea mai placuta si mai rafinata a motorului diesel si rafinamentul general mai bun.

IMG_0730

Opinie Victor Georgescu – redactor sef

BMW X1 este o cunostiinta mai veche insa in continuare ramane un model redutabil in ceea ce priveste comportamentul dinamic. Arata ca un break de familie usor inaltat si la condus seamana foarte mult cu un Seria 3. Excelentul motor diesel impreuna cu transmisia automata in 8 trepte  asigura o dinamica excelenta si o doza interesanta de fun pe soselele serpuite. Tractiunea integrala este eficienta insa garda la sol si suspensiile ferme limiteaza destul de mult orice experienta in teren accidentat. Mercedes GLA insa are o prezenta mult mai impresionanta designul fiind extrem de reusit. Garda la sol este ceva mai permisiva iar confortul la drum intins mai bun. Designul interior este mult mai avangardist si placut privirii iar dinamica este si ea peste media clasei. Nici in cazul lui GLA nu putem vorbi de aptitudini off-road, insa per ansamblu GLA este mai modern, mai cizelat si mai fermecator decat seriosul X1. “

Date Tehnice

ModelBMW X1 xDrive20dMercedes GLA 220 CDI 4Matic
Motorizare2.0 turbo diesel2.2 turbo diesel
Cilindree (cc)1.9952.143
Numar cilindri44
Numar supape1616
Raport de compresie16,5:116,2:1
Putere maxima (CP DIN) tr/mn184/4.000170/3.200-4.200
Cuplu maxim (Nm) tr/mn (valoarea * cu overboost)380/1.750-2.750400/1.400-2.800
Carburantmotorinamotorina
Norma de poluareEURO 6EURO 6
Cutie de Vitezeautomata 8 trepteautomata 7 trepte
Rezervor (l)6156
Portbagaj (l) min.420421
Viteza maxima (km/h)205215
0 – 100 km/h (sec)8,08,3
Consum Urban oficial
6,1l/100km5,9l/100km
Consum Extraurban oficial
5,1l/100km4,4l/100km
Consum Mixt oficial
5,4l/100km4,9l/100km
Consum Urban Garajul.ro9,0l/100km10,6l/100km
Consum Extraurban Garajul.ro6,5l/100km7,5l/100km
Consum Mixt Garajul.ro7,8l/100km9,0l/100km
Emisii CO2 (g/km)143129
Masa proprie (kg)1.6601.595
Lungime x Latime x Inaltime (cm)4454x1798x15454417x1804x1494

Galerie