Calificarile la Suzuka au fost amanate pana duminica

0
366

Sesiunea de calificari a Marelui Premiu al Japoniei a fost amanata pana maine din cauza conditiilor meteorologice nefavorabile.

Ploaia torentiala ce nu parea sa se mai opreasca a dus la o a treia sesiune de antrenamente practic inexistenta si in final la amanarea sesiunii de calificari.

Oficialii au sperat ca va exista o perioada de acalmie in care furtuna sa nu ravaseasca circuitului Suzuka, dar aceasta nu a mai venit, pilotii neputand alerga pe circuit in siguranta. La ora locala 15:18, FIA a decis sa amane sesiunea de calificari pana duminica dimineata.

Maine va avea loc o inspectie a circuitului la ora 9:30, urmand ca la ora 10:00 sa aiba loc in sfarsit calificarile, la cinci ore inaintea inceperii cursei.

Este pentru prima data cand se intampla acest lucru din sezonul 2004, in care tot Marele Premiu al Japoniei s-a confruntat cu aceasta problema. Atunci Michael Schumacher a fost cel care a plecat de pe prima pozitie a grilei de start.

Desigur ca desfasurarea cursei in aceeasi zi cu sesiunea de calificari va pune o mare presiunea pe umerii pilotilor, iar stresul va fi impins la limita, ceea ce pentru noi cei care urmarim de acasa nu poate sa insemne decat spectacol.