Lucien Hora a castigat Trofeul Maramuresului- Ambient

0
319

Resiteanul Lucien Hora a castigat dubla Trofeul Maramuresului- Ambient, reprezentand etapele a XI-a si a XII-a ale Campionatului National de Viteza in Coasta Dunlop, organizate sub egida FRAS.

Daca sambata podiumul a fost completat de Paul Andronic, principalul rival al resitanului, si Catalin Cismaru, principalul rival al lui Christian Nistoran, coechipierul lui Hora, duminica a fost ziua surprizelor. Renuntand la cursa din motive tehnice, Paul Andronic a lasat cale libera celorlalti vitezisti care se intrec in zecimi de secunda pentru a obtine un loc pe podiumul dominat de Lucien Hora. Cum Christian Nistoran, favorit la unul din celelate locuri in top 3 a abandonat, Catalin Cismaru a ocupat locul secund in clasamentul Open pentru prima data in acest sezon competitional, iar Traian Negru si-a adjudecat pozitia a treia, reprezentand surpriza etapei. Pentru Negru este primul podium la Open, prima victorie la  grupa”A” si primele puncte la Open dupa Coasta de la Sinaia  din 2009.

Cu 40 de piloti la start in ambele zile, competitia care s-a desfasurat in Muntii Gutai a avut rolul de a readuce Maramuresul pe harta competitiilor automobilistice romanesti. Traseul, scurtat la 3,8 km din cauza starii precare a DN 18, a ramas unul dificil care solicita la maximum tehnica de pilotaj a concurentilor, dupa cum sustine Stefan Vasile, vicepresedintele FRAS si pilot de top, cu o bogata experienta competitionala.

Cursa de coasta din Pasul Gutin are o bogata istorie, concurentii de astazi mergand pe urmele unor nume de legenda ale curselor romanesti dinainte de ’90. Prima varianta a traseului avea startul in dreptul celebrei porti maramuresene si sosirea la Pasul Pintea, configuratie care masura 8 km si care era dominata de piloti ca Eugeniu Ionescu Cristea, Stefan Iancovici, sau Laurentiu Borbely.

Urmatoarea varianta, alergata pana la Revolutie, era si mai lunga, startul fiind mutat cu 3 kilometri mai jos, la intersectia cu drumul care duce in statiunea Mogosa, in timp ce sosirea ramanea neschimbata, ducand traseul la considerabila lungime de 11 km. Aici s-au remarcat Victor Nicoara si Nicu Grigoras, bataliile dintre cei doi componenti ai echipei de uzina Dacia fiind absolut memorabile.

Via: FRAS